Misiunea Economica a Regiunii Vest la evenimentul Food Matters Live din Marea Britanie, 17-19 noiembrie 2015

1889039_1616327641923615_7223622590181244128_o

09 Oct Misiunea Economica a Regiunii Vest la evenimentul Food Matters Live din Marea Britanie, 17-19 noiembrie 2015

Agenția pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest, în calitatea sa de coordonator al Consorțiului Ro-Boost SMEs, partener Enterprise Europe Network, organizează o misiune economică dedicată firmelor din sectoarele agro-alimentar și sănătate care sunt interesate să participe la evenimentul Food Matters Live (http://www.foodmatterslive.com/about) din Londra, Marea Britanie,  în perioada 17 – 19 Noiembrie 2015. Evenimentul este unul de amploare și cuprinde expoziții și conferințe, iar în data de 18 noiembrie un eveniment de brokeraj (întâlniri bilaterale pre-aranjate între firme) în cadrul căruia vor participa companii din Marea Britanie, Belgia, Franța, Italia, Polonia, Spania, Elveția, Olanda.

Domeniile vizate în cadrul brokerajului sunt producția de alimente și băuturi, biotehnologii, producerea de ingrediente naturale, ingrediente și alimente funcționale, aditivi alimentari, suplimente alimentare, produse naturiste și nutriționale, procese de marketing și managementul brand-ului, siguranță alimentară și controlul calității, etichetare și ambalaje pentru produse alimentare.

Detalii suplimentare regăsiți aici…

Astfel, alăturându-vă misiunii economice veți beneficia de:

  • În data de 18 noiembrie: Participarea la întâlniri bilaterale pre-stabilite cu companii din sector în vederea stabilirii de parteneriate de afaceri.
  • În zilele de 17 si 19 noiembrie: vizitarea expoziției cu peste 400 de participanți și demonstrații cu produse inovatoare din domeniul alimentației și sănătății, stabilirea de contacte cu producători, comercianți și profesioniști din industrie, expozanți sau vizitatori în cadrul evenimentului și participarea la seminariile din cadrul evenimentului, reunind peste 300 de experți, în cadrul cărora vor fi prezentate noi tendințe ale industriei alimentare, bune practici și studii de caz.

În plus ADR Vest, în calitate de organziator al misiunii economice, vă va sprijini în:

  • Pregătirea un profil de cooperare atractiv și înregistrarea la eveniment
  • Identificarea participanților de interes pentru Dvs. și pre-stabilirea de întâlniri bilaterale
  • Planificarea călătoriei în grup organizat
  • Asistență pe întreaga durată a evenimentului, inclusiv în negocierea parteneriatelor acolo unde ne solicitați suport

Menționăm că participarea la eveniment este gratuită, inclusiv intrarea la expoziție, iar demersurile organizatorice vor fi suportate de ADR Vest. Costurile care vă revin Dvs. sunt strict  cele legate de transport și cazare.

În acest context, în vederea pregătirii unei eventuale participări a firmei pe care o reprezentați la acest eveniment precum și a pregătirii unor întâlniri bilaterale pe care le vizați, va rugam sa ne contactati, persoana de contact, Karla Hațegan, telefon – 0256 491 923, e-mail karla.hategan@adrvest.ro.

Prezentarea serviciilor oferite de Consorțiul Ro-Boost SMEs poate fi consultata aici…

No Comments

Post A Comment