16 Noi Varistor cu capacitate mărită de absorbţie în energie
Un centru de cercetare universitară oferă un varistor cu oxid de zinc cu capacitate mărită de limitare a supratensiunilor din reţelele electrice, destinat limitării supratensiunilor de lungă durată sau cu frecvenţă mare de apariţie, indiferent de polaritate şi de natura lor, scopul fundamental al acesteia îl constituie eliminarea pericolului distrugerii prin încălzire a varistorului.
Aspectul inovativ
Acest produs original prezintă următoarele avantaje: - Cu aceeaşi cantitate de amestec de oxizi metalici se poate obţine un inel având diametrul unei singure pastile (sau al unui cilindru), deci apare o suprafaţă de răcire mai mare (transfer termic prin convecţie în mediul ambiant); - Forma inelară este mai adecvată în comparaţie cu forma cilindrică plină, deoarece în regim de impuls (având fundamentala de mare frecvenţă), se manifestă efectul pelicular, curentul electric fiind refulat spre exterior, zona centrală a cilindrului contribuind în măsură redusă la conducţia electrică; - Electrozii metalici asigură un câmp electric uniform şi constituie un tampon termic având o capacitate calorică mare, absorbind în regim tranzitoriu o cantitate mare de căldură, menţinând varistorul la o temperatură care să nu ducă la o ambalare termică, creând o disponibilitate mărită de a limita în felul acesta supratensiunile de lungă durată sau cu frecvenţă mare de apariţie; - Forma bombată înspre interior a varistorului şi a electrozilor contribuie la uniformizarea temperaturii în interiorul ansamblului, deci la un mai rapid transfer al căldurii în mediul ambiant; - Ansamblul este conceput pentru o utilizare modulară, la diverse nivele de tensiune.
Domeniile de aplicare
Produsul este destinat fabricanţilor de varistoare sau de echipamente de protecţie împotriva supratensiunilor, indiferent de nivelul de tensiune. Într-o mai mică măsură se adresează utilizatorilor de asemenea echipamente.
Stadiul actual de dezvoltare
Faza de dezvoltare – testare în laborator
Proprietate intelectuală
Dispozitivul a fost realizat experimental, pentru moment nefiind disponibil pe piaţă, până la negocierea transferului de proprietate industrială - intelectuală către un potenţial producător industrial.