25 Apr Asociația Tehimpuls marchează finalizarea proiectului ”Întreprinderi Eco-Inovative în Regiunea Vest”
Pentru a marca finalizarea cu succes a proiectului intitulat „Întreprinderi Eco-Inovative în Regiunea Vest” (Cod proiect 2013/108258), proiect care a primit finanţare în cadrul Programului Inovare în Industria Verde Romania prin Mecanismul Financiar Norvegian, Asociaţia Tehimpuls organizează evenimentul de încheiere a proiectului.
Conferinţa va avea loc în Timişoara, în data de 26 aprilie 2016 începând cu ora 09:30 în Sala de Consiliu a ADR Vest (Proclamaţia de la Timişoara nr. 5, 300054 Timişoara).
Scopul evenimentului este de a prezenta rezultatele proiectului şi de a asigura o bună vizibilitate a acestora către principalii parteneri regionali, precum şi către mass media.
Proiectul “Întreprinderi Eco-Inovative în Regiunea Vest” a fost unul dintre cele 16 proiecte acceptate spre finanţare dintre cele 85 propuse, fiind singurul proiect câştigător din Regiunea Vest. Bugetul total a fost de 179.024 euro, dintre care 160.000 euro reprezintă grant-ul din partea Norway Grants, iar restul reprezintă co-finanţarea Asociaţiei Tehimpuls. Proiectul s-a desfășurat pe durata a 23 de luni, începând cu data de 2 iunie 2014 şi finalizându-se la data de 30 aprilie 2016.
Obiectivul principal al proiectului a constat în sprijinirea întreprinderilor din Regiunea Vest, pentru a facilita calea celor mai bune idei eco-inovative*(produse, servicii şi tehnologii care urmăresc o utilizare mai eficientă a resurselor şi/sau un impact redus asupra mediului) către comercializare. În acest sens, beneficiarii ediţiilor din 2014 şi 2015 ai Competiţiilor Regionale de Inovare vor împărtăşi din experienţa lor referitoare la dezvoltarea şi susţinerea produselor/soluţiilor cu sprijinul granturilor oferite (granturi în valoare de 10.000 euro, trainiguri în domeniul proprietăţii intelectuale şi comercializare, asistenţă tehnică pentru patentare şi scheme de consultanţă personalizată).
No Comments