26 Aug S-a lansat Competiţia Regională de Inovare, Regiunea Vest, România, Ediția a-III-a, 21 octombrie 2015
Aflat deja la cea de-a treia ediție, Târgul Regional de Inovare organizat de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest în parteneriat cu Asociația Tehimpuls, va avea loc în data de 21 octombrie 2015 la Expo Arad Internațional. Evenimentul reprezintă o platformă unică de interacțiune în Regiunea Vest pentru inovatori și antreprenori, beneficiind atât de prezență națională, cât și internațională.
Un moment cheie al evenimentului este reprezentat de Competiția Regională de Inovare, care este organizată de către Asociația Tehimpuls, împreună cu Ambasada Norvegiei în România.
Competiția este deschisă firmelor, universităților, institutelor de cercetare și persoanelor fizice din Regiunea Vest care dezvoltă produse inovative în sectoarele automotive și construcții de mașini, agroalimentar, tehnologia informației și a comunicațiilor, construcţii, eficienţă energetică şi surse de energii regenerabile.
Premiile oferite în cadrul Competiției Regionale de Inovare vor consta în 3 granturi a câte 10.000 EUR pentru primele trei locuri, respectiv 10 pachete de consultanță în domeniul managementului inovării pentru primele 10 produse clasate. Acestea vor beneficia, în același timp, de standuri gratuite în cadrul Târgului Regional de Inovare 2015.
Cele trei granturi vor fi oferite prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian – Norway Grants și vor avea rolul de a sprijini organizațiile câștigătoare în vederea comercializării produselor inovative premiate. În ceea ce privește procesul de implementare a granturilor, beneficiarii acestora vor semna un contract de grant prin care își vor asuma un buget și un plan de activități corelate unui calendar de implementare a activităților. Achizițiile eligibile vor fi cele de echipamente, transport și cazare, materiale consumabile și taxe de participare la evenimente. Pentru demararea achizițiilor, va fi oferit un avans în valoare de 5.000 EUR. Perioada de implementare a granturilor este 1 noiembrie 2015 – 31 martie 2016.
Pachetele de consultanță vor fi oferite complementar celor trei granturi, de către experți din cadrul Asociației Tehimpuls, certificați în cadrul Academiei Europene de Management al Inovării – IMP3rove (www.improve-innovation.eu). Aceasta oferă servicii de suport în domeniul managementului inovării la scară globală și la un standard profesional foarte ridicat. Scopul Academiei este de a contribui la dezvoltarea competitivității Europei și nu numai, printr-o abordate holistică, concentrată asupra creării de valoare adăugată în firme prin intermediul managementul inovării.
În vederea participării la competiţie, vor fi parcurse următoarele etape:
- Completarea Formularului de Înregistrare la Competiţie
Formularul de înregistrare se regăsește aici.
De asemenea, acesta poate fi obţinut şi prin contactarea echipei Tehimpuls, la adresa office@tehimpuls.ro. Formularele completate vor fi transmise prin email la adresa office@tehimpuls.ro. Termenul limită de transmitere a formularelor este 30 septembrie 2015.
- Verificarea formularelor și contactarea aplicanților de către Tehimpuls
În urma transmiterii formularelor completate, echipa Tehimpuls va verifica conformitatea acestora cu cerințele exprimate. Aplicații vor fi contactați pentru confirmarea înscrierii şi, dacă este cazul, pentru solicitarea de informaţii suplimentare şi clarificări.
- Participarea la un interviu cu experţi regionali și anunțarea câștigătorilor
În data de 6 octombrie 2015 va fi organizată o sesiune de interviuri, unde aplicanții își vor prezenta produsele prin scurte prezentări power point unei comisii formate din experţi din Regiunea Vest. Produsele vor fi prezentate în cadrul interviurilor. În data de 7 octombrie 2015, cei 10 finaliști vor fi contactați telefonic și prin email.
- Elaborarea pachetului de prezentare
Câștigătorii vor elabora un pachet de prezentare al produsului inovativ care va consta în materiale promoţionale, prototip al produsului, mostre, demo, scurt film etc., în vederea expunerii acestuia în cadrul unui stand la Târgul Regional de Inovare 2015.
- Semnarea acordului de participare la târg
În cazul în care toate etapele anterioare au fost îndeplinite cu succes, se va semna un acord de participare la târg între organizaţia înscrisă şi organizatori. Acordul are rolul de a garanta, pe de-o parte, prezenţa organizaţiei în cadrul târgului, cu produsul înscris, iar pe de altă parte, a furnizării de către organizatori a facilităţilor necesare expunerii produsului în cadrul Târgului Regional de Inovare.
Grila de evaluare a produselor inovative inscrise în competiție este disponibilă aici.
Pentru mai multe detalii, persoane de contact: Dna. Daniela Copaci, Dl. Razvan Incă, tel: 0040 356 178 753, email: daniela.copaci@tehimpuls.ro, razvan.inca@tehimpuls.ro
No Comments